Campioana României la handbal masculin, HCM Constanța, a primit, vineri, acceptul Federației Europene de Handbal (EHF) de a disputa la Constanța partidele din acest sezon al Ligii Campionilor.
„Clubul a făcut eforturi semnificative în timpul verii pentru a reconstrui aria în jurul terenului de joc și situația în sală s-a îmbunătățit. EHF a vizitat sala, a evaluat încă o dată situația și confirmă «Sala Sporturilor» din Constanța ca gazdă regulamentară pentru meciurile de acasă ale echipei HCM în sezonul 2010/2011 al Champions League Velux EHF”, se arată în comunitatul trimis clubului constănțean de către EHF.
Președintele clubului, Nicușor Constantinescu, s-a declarat încântat de decizia EHF. „O veste foarte bună pentru HCM, pentru constănțeni, că putem juca la Constanța în Liga Campionilor și îi așteptăm pe toți iubitorii handbalului să vină la meciul cu Croația Zagreb. Avantajul terenului propriu, al optulea jucător care este spectatorul, contează enorm când întâlnești o echipă de valoare apropiată. HCM este în acest moment un simbol al tinerilor constănțeni, dar și al României”, a declarat Nicușor Constantinescu.
Lucrările de renovare a Sălii Sporturilor au început în luna august, perioadă în care au fost îndepărtate câte două rânduri de scaune de pe fiecare parte, ceea ce a dus la un câștig de câte 2,20 metri, necesar montării panourilor publicitare, obligatorii în Liga Campionilor.
O ultimă inspecție a reprezentanților Federației Europene de Handbal la Constanța a avut loc pe 6 septembrie.
În sezonul trecut al Ligii Campionilor, HCM a fost nevoită să își dispute partidele de pe teren propriu, la Buzău
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER